Anonim

CONCURSURI 2015 > “ANONIM”, EDIȚIA III > TEXTE PRIMITE

“ – Okay, ești gata! 

– Bun, deci asta e, plimbă el cursorul pe ecranul alb. Da?

– Afirmativ, aprobă din nou. Poți începe.

– Păi și, despre ce aș putea să scriu?

– Serios? Nu te-ai gândit până acum?

– Nu. Credeam că o să-mi vină inspirația pe parcurs. 

– Mai avem câteva ore până la termenul limită. Trebuie să scrii ceva.

– Chiar trebuie?

– Ai zis că vrei să te apuci serios de scris. Asta e modalitatea perfectă. Un concurs ca acesta te poate lansa.

– Okay, am înțeles asta. Dar știi că eu excelez în arta vorbitului. Asta e spontană, nu poți să te gândești de dinainte.

– Ei bine, aici trebuie să ai măcar o idee despre ce vrei să scrii. Gândește-te că vorbești cu cineva. O persoană imaginară.

– Deci zici să fie un fel de dialog?

– Cam așa ceva. Mă gândesc că e original. Nu cred că toată lumea o să trimită, pur și simplu, un dialog. Dacă îl facem bine și îți “stoarcem” la maxim arta asta a vorbirii, cu care m-ai înnebunit, avem șanse bune să câștigăm. 

– Dacă zici tu. Hai să începem, aș spune, cu începutul, afirmă în timp ce lovește zgomotos câteva taste.

– “Salutare”, începe să citească. “Numele meu este…”. Serios?

– Ce? Mi-ai zis să facem dialog. Nu așa începi o conversație?

– Ai uitat cum se numește concursul la care participăm? întreabă ușor iritat.

– Fără titlu, sau cum?

– Anonim. 

– A, ok. Și? continuă după câteva secunde de nedumerire.

– De ce crezi că se numește așa?

– Nu te semnezi la final, mă gândesc?

– Evident, Sherlock Holmes!

– Păi și ce treabă are cu ce am scris eu până acum?

– Nu ai voie să incluzi numele tău nicăieri. Nici la final, nici în ce scrii.

– Păi și atunci cum se știe cine ce a scris?

– Tocmai asta e ideea. Ele rămân anonime. Practic, se pune accent pe ce se scrie, nu pe cine scrie.

– Păi…, se blochează câteva momente. Și cum mă ajută asta pe mine să ajung mai cunoscut?

– În sensul ăsta, beneficiul e că ceea ce scrii, ideile tale, ajung în lume. Toți le pot citi. Și asta nu se bazează pa faima pe care o ai deja, ci pur și simplu pe talent. Toată lumea are aceleași șanse.

– Okay, afirmă gânditor. Și cum rămâne cu “cashul”? îi face cu ochiul.

– Serios? îi răspunde dezamăgit. Asta e tot ce contează?

– La finalul zilei, cam da.

– Nu crezi că sunt lucruri mai importante? Spre exemplu, reia după câteva secunde, ceea ce lași în urma ta? Impactul pe care îl ai asupra literaturii?

– Le văd mai mult ca pe niște efecte secundare.

– Wow! exclamă încă șocat. Păi, în cazul ăsta, poate nu ești chiar pregătit pentru pasul ăsta, își întinde mâna spre laptop. 

– Stai așa, îl oprește la timp. Facem ca tine. Hai să ne apucăm.

– Nu cred că merge chiar așa, îi răspunde acid, încă supărat. Contează și motivația. Poți să scrii următorul mare roman american, dar dacă o faci pentru bani, mai are, sincer vorbind, vreun rost?

– Normal.

– Ai putea face banii ăia și altfel. Atunci când ești un artist ai și o altfel de satisfacție, ce întrece împlinirea materială.

– M-ai luat cu idei profunde…

– Dar ăsta e adevărul, îi răspunde cu vehemență. 

– Poate, afirmă cu un aer atotștiutor. Dar mai e un adevăr, pe care nu l-am zis eu. “Scopul scuză mijloacele”.

– E clar că nu ajungem nicăieri așa, oftează în timp ce se uită sugestiv la ceas. Oricum, probabil e prea târziu ca să mai scriem ceva, încearcă să scape cât mai repede din această situație. 

– Nu cred. Dacă ne băgăm repede, reușim.

– Să zicem, acceptă într-un final. Dar tot nu avem un subiect.

– Ce-ar fi să scriem despre conversația noastră? răspunde cu o sclipire în ochi.

– N-ar fi o idee rea. Tot dialogul ăsta al nostru scoate în evidență niște idei destul de importante. Rolul artistului și al creației, motivația din spatele operei. Da, contemplează el, ar putea merge.

– Super. Dar stai așa, oftează dezamăgit după ce se mai uită odată peste condiții. Concursul e de proză scurtă, și noi doar vorbim. Nu ne-ar trebui și o parte de text, dacă mă înțelegi?

– Te referi la proza propriu-zisă. Așa e, ar trebui să includem ceva și pe partea asta.

– Dar ce?

După ce compun o încheiere bruscă a dialogului, ce nu relevă mai multe informații despre numele și ocupația celor doi, cu atât mai puțin despre statusul materialului și forma sa finală, apasă butonul “Send” cu doar câteva secunde înainte de miezul nopții, sperând ca textul lor să se remarce, într-un fel sau altul, și să fie selectat. 

---

! Nota corectorului: Cu toate că apreciez nuanța de originalitate, nu asta este direcția în care se îndreaptă concursul. Având în vedere că mai avem doar două locuri libere, aș vrea să le păstrăm pentru niște proze autentice. Ideea e bună. Poate în edițiile viitoare, când se mai “coace” puțin autorul, îl publicăm 🙂 “

---

– Asta este lucrare lui?

– Da, spune el în timp ce mai aruncă un ochi peste liniile de dialog. Să zicem că nu e cea mai bună scriere a sa.

– Zici? glumește. Ok, continuă pe un ton mai serios. Am înțeles, din ce mi-ai zis la telefon, că ar vrea să ștergem lucrarea din arhive, corect?

– Așa e. Tocmai ce am fost declarați săptămâna asta numărul unu în topul New York Times Best Seller, spune cu o sclipire evidentă în ochi, ca și cum vorbea despre cartea sa. 

– Nu știam că ați lansat internațional…

– Da, acum ceva timp. Îți dai seama cum ar fi dacă ar ieși la lumină asta. I-ar discredita numele și, cel mai rău, ar fura titlurile ziarelor. 

– Hmm…, contemplează cel ce are de luat decizia cu privire la o lucrare de acum 9 ani, care nici măcar nu a câștigat. 

– Doar eu știu cât am lucrat să ducem ideea asta la forma finală. Câte mailuri am trimis și câte edituri ne-au respins, câte…

– Nu te enervează? îl întrerupe brusc, după ce și-a fixat privirea asupra unuia dintre pereți pentru câteva minute.

– Ce anume?

– Tot succesul ăsta? Adică, nu vreau să mă bag unde nu-mi fierbe oala, dar presupun că tu ești cel de-al doilea din conversația de mai sus, corect ? Tu ești autorul cu motivații drepte, așa-i?

– Nu contează, încercă să se eschiveze.

– Ba da, contează. Exact cum a scris și bunul tău prieten aici. Singura operă care ar trebui să fie încununată cu atâtea merite ar trebui să fie cea care e scrisă cu acest scop. Cea care merită cu adevărat.

– Nu vreau să-ți las o impresie greșită. După concursul ăsta, chiar a scris din plăcere.

– Chiar ai de unde să știi asta cu certitudine? întreabă sarcastic. Sunt sigur că și tu ai câteva scrieri publicate. Nu ți-ar plăcea să aibă aceeași recunoaștere?

– Ba da, dar…

– Uite, putem aranja ceva. Lucrez aici de mult și cunosc câțiva dintre corectori. Pe unii, foarte bine. Putem aranja ceva. 

– Despre ce vorbești?

– Nu mulți știu, pentru că e încă la nivelul de idee, dar plănuim să ne extindem pe plan editorial.

– Propria voastră editură, deci?

– Cam așa ceva. Ce ai zice să îmi trimiți următorul manuscris? Mă asigur că e printre primele care să iasă din tipografie. Plus că, odată ce trântim fața amicului tău peste editură, o să avem succes garantat…

– Stai așa, îl oprește. Credeam că ne-am înțeles să colaborăm doar pentru următoarea ediție din “Anonim”.

– Așa e, îi replică atotștiutor și cu o privire ce ascunde un zâmbet fals. Dar, dacă vrei lucrarea asta ștearsă din arhive, sunt sigur că o poți să vorbești cu el…

– Știi ceva, îl întrerupe brusc când își dă seama că îndură de prea mult timp aceste atacuri subtile la adresa muncii sale și a prietenul său. Nu cred că tu ai autoritatea de a face astfel de oferte. Poate că pe tine te-ar avantaja o promovare pentru o treabă ca asta, un contract semnat cu un autor atât de cunoscut, dar șantajul ăsta ieftin nu o să îți aducă nimic. În plus, să știi că, spre deosebire de tine, sunt foarte bucuros de ceea ce pot face. Nici nu îți închipui câți oameni talentați am putut să cunosc ca editor. Poate că nu e meseria de vis și poate că îmi doresc să fiu mai cunoscut ca autor. Dar sunt sigur că adevăratul talent iese mereu la suprafață, chiar și după zeci de ani. Să nu uităm că cei mai mari scriitori au fost recunoscuți post mortem. 

– Ok, uite cum facem, spune cu o umilință falsă, provenită nu din urma unui sincere păreri de rău, ci din lipsa concretă a unei autorități necesare pentru a i se opune. Decizia este a ta. Îmi poți spune fie să șterg lucrarea asta, fie să o public și să facem front comun. Gândește-te doar câte cărți ai putea vinde dacă…

– Îți mulțumesc mult că ai fost de acord să ne ajuți în privința asta. O să transmit mai sus că am apreciat cooperarea ta. Îți urez o zi bună! exclamă în timp ce își confirmă încă odată importanța respectării acestor reguli nescrise, a normelor universale despre binele celuilalt și altruism, în timp ce mulțumește cerurilor că nu a ajuns un lucrător nesatisfăcut de propria viață, care să încerce, în manieră atât de jalnică, să îi manipuleze pe ceilalți.