Bere

Acum ceva timp mi-am luat o bere. În timp ce stăteam la coadă, m-am jucat între degete cu buletinul, pe care îl scosesem în prealabil din buzunar. Atunci când mi-a venit rândul, fără să se uite măcar la mine, vânzătoarea mi-a cerut cei 15,85 lei. Dezamăgit, mi-am apropiat cardul de POS. Mă așteptam să-i înmânez actul de identitate, având în vedere că era prima dată când făceam o astfel de achiziție. Acum, pare că ocazia, ce are un caracter ușor ritualic având în vedere cât de importantă pare în ochii întregii lumi, a fost, cumva, ponegrită. 

Nu plănuiam să trec prin raionul de băuturi alcoolice. În parte, deoarece nu aveam asta în obicei. Dar și pentru că, până în acea zi, nu consideram momentul în care voi împlini 18 ani ocazia perfectă de a-mi umple frigiderul cu Tuborg și Jack Daniel’s. Eram mai entuziasmat, sincer să fiu, că voi putea în sfârșit să îmi deschid un cont pe Revolut și voi obține unul dintre cardurile acelea platinum la care râvneam de ceva timp. De aceea, faptul că am adăugat în coșul de cumpărături aproape gol și ceva care să conțină alcool a fost, mai mult, o întâmplare. 

Căutam raionul de chipsuri, de unde urma să achiziționez o pungă XXL și un sos de cașcaval (în ciuda faptului că, data trecută, a rămas pe jumătate neterminat în frigider). Asta era singura mea opțiune pentru o vineri seara pe care să o consider relaxantă. Nicio destrăbălare sau desfrânare interzisă. Doar eu, ceva snackuri și un serial polițist. Însă, în loc de pungi colorate cu albastru și roșu, am ajuns să am în față sticle cu etichete fițoase si fonturi italice. Deoarece priveliștea pe care o vedeam, de obicei, aici, era alcătuită fie din bărbați trecuți de vârsta a doua, fie din tați cu burțile proeminente pe sub tricourile gri, am fost lovit de un sentiment de a mă întoarce brusc și de a părăsi secțiunea. 

Nu după mult timp, însă, mi-am dat seama că este un moment al maturizării, pe care nu îl mai pot evita. Așa că, mai mult de nevoie decât de voie, îmi arunc privirea spre sticlele de diferite forme și culori. Ceea ce arată cât de predispus este omul să facă ceva doar pentru că poate, și nu pentru că și-ar dori. Exact cum simt și eu un val de adrenalină pus în fața acestei decizii, imposibilă în urmă cu doar câteva zile. Încep prin a arunca în coș, fără să mă gândesc prea mult, o doză pe care este lipit neglijent un sticker cu 0% ALCOOL. Simt că doar așa îmi mai pot preleva o parte din inocența copilărească de săptămânile trecute, când nu eram major. 

Apoi, trec la berile propriu-zise. Câteva nume pe care le-am mai văzut în reclamele de la tv, cărora nu le dădeam prea mare importanță, îmi atrag atenția. Mă simt complet dezorientat de multitudinea de opțiuni, așa că rămân pentru câteva minute nemișcat, plimbându-mi privirea de la o sticlă la alta, fără a putea alege. Nu știu pe ce prieten aș putea să întreb ce să iau fără să transform totul într-un momente emoțional, deoarece singura figură masculină care mi-ar putea răspunde corect acestei dileme nu mai e lângă mine. 

Cu toate astea, nu mă dau bătut. După ce caut niște cuvinte cheie în galerie, precum “bere” și “sticle”, însă fără niciun rezultat, îmi amintesc unde pot găsi o poză care să clarifice problema. Mă întorc la fotografiile din 2018 și mă opresc în luna iulie, unde, nu după mult timp, găsesc o poză de grup. Dau zoom pe ea, însă tot nu îmi e clar ce brand e, deoarece sticla e prinsă în profil. Cu ea în față, triez fiecare bere de pe raion, până când rămân două. Aleg una dintre ele, după niște măsurători la ochi a textului ilizibil și a culorilor din logo și merg cu ea spre o casă de marcat mai liberă.

Acum, intru în casă cu o pungă plină. A trecut deja o lună de când am cumpărat berea. Încă stă pe frigider, acoperită de un strat fin de praf. Nici după atât timp, nu mi-am făcut curajul să o deschid. Uneori, prietenii mă întreabă dacă o mai am pe frigider, fiind dezamăgiți, de fiecare dată, de răspunsul meu afirmativ. Poate că aștept momentul potrivit, care să umple golul lăsat de lipsa lui. Sau, poate, aștept să o beau alături de el, la un meci transmis pe televizorul mic din living. Ceea ce înseamnă că, probabil, berea pe care am cumparat-o cu atâta tam-tam va rămâne, pentru totdeauna, pe frigider.