Adevărata libertate
Mulți își doresc atât de frenetic, cu ardoare adevărata libertate
Fără să înțeleagă că ea este caracterizată de haos și fragilitate.
Fără reguli, inima e lăsată într-un abis din care nu știe cum să iasă
Și frica e mai mare când, în jurul tău, nu e nicio plasă de siguranță
Normalitatea ne oferă niște îndrumări, legi după care să ne ghidăm
Altfel, cum am putea şti dacă mergem înapoi sau, de fapt, înaintăm?
Pentru oameni imperfecți, libertatea absolută ar transforma totul în absurd
Da, zgomotele cu greu ținute sub control ar evolua într-un haos neîntrerupt.
În mod sigur, libertatea absolută ar aboli pe loc toate conceptele de bine și de rău
Și toate eforturile pentru găsirea binelui suprem s-ar evapora într-un mare hău
Și, dacă viața deja complexă a fost cu greu, în mii de ani de existență, definită
Cum am putea să o înțelegem dacă libertatea ar dăinui pe o perioadă indefinită?
Da, mulți o văd ca pe niște gratii când, de fapt, ne apără de leii de afară
Vor să treacă de graniță, acolo unde se poate ca păcatul originar să reapară
Încercarea de a evada ar însemna să ne contestăm atât strămoșii, cât și Creatorul
Nu e o dovadă de iluminare, ci de nebunie curată în timp ce mânjim orizontul
Antiteze
Ura nu poate exista în absența iubirii, cele două s-au suprapus
Căci cel ce urăște iubește și el, dar ce se găsește în spectrul opus.
Și poate o persoană să afirme că iubește absolut ceva?
Dacă nu urăște cu vehemență tot ce se află în afara sa?
Binele și răul sunt legate strâns și ele, într-o relație ciudată
Pe baza căreia existăm noi și lumea în care trăim, totodată;
Căci, fără ca răul necesar să atingă valoarea absolută,
Nu ar exista binele care să-l acopere cu o mișcare tăcută
Pacea nu ar fi putut exista decât ca soluție finală a războiului,
Soarele nu ar răsări dacă nu ar coborî, noaptea, în adâncurile apusului,
Fără monocrom am vedea doar culori primare, fără nuanțe,
Iar despărțirile pregătesc inima pentru cele mai mari romanțe.
Frumusețea nu poate fi remarcată decât pe fondul urâtului
Iar fericirea se simte mai puternic în contrast cu traumele trecutului.
Da, totul pare construit pe o serie complexă de antiteze
Care ajută oamenii să înțeleagă viața și să o aprecieze
Ana moare la final
Știi bine că înțeleg mai profund toate situațiile haotice pe care le trăiesc
Dacă sunt afundat, în miez de noapte, în cărți; da, dacă la nesfârșit citesc.
Și ăsta e un sentiment nou, iubirea, pe care caut, dacă se poate, să îl găsesc
Și, prin exemple pozitive și avertisment, să îmi formez un model, să-l definesc.
Așa că am căutat, și am rămas șocat la finalul tragic pe care l-am găsit
În operele considerate etaloane, pe care, acum, îmi pare rău ca le-am citit;
Ele mi-au arătat că iubirea de bani și gelozia pot distruge nuntașii novici
Exact ca acțiunea comună zilelor noastre din nuvela moralizatoare a lui Slavici
Mi-au arată și ce se întâmplă dacă, într-un moment din viață, nu te pun pe primul loc,
Dacă gândirea îmi e întunecată de alte interese şi ajung timpul prețios să nu ți-l mai aloc;
Dacă te pierd voi înțelege că toate bucuriile-mi vor fi purtate, în depărtări, de către vânt:
Este exemplul țăranului care, încercând să împace două lumi, a ajuns în prima, în pământ
Și situația nu se repetă doar local, e pregnantă și în literatura universală,
Când unul dintre cele mai cunoscute jurnale se încheie cu soldații care dau năvală;
În curând, în mine se va instala grija de tine, teama să nu suferi un accident fatal.
Nu îmi spune că fricile sunt nejustificate când, în tot ce citesc, Ana moare la final
„Adevărul este mai alunecos decât minciuna”
Se strecoară printre crăpăturile invizibile ale plăcilor tectonice
Și ajunge în centrul de foc al Pământului, unde este purificat precoce;
Printre munții decepțiilor, e ghețarul veridicității care se înmoaie
Printre biblioteci de minciuni, adevărul însumează doar o foaie;
Da, adevărul are greutate, e mai dens decât minciunile purtate de vânt
Amestecat în compoziția existenței, el ajunge mai aproape de pământ
De-aia trebuie să mă scutur ca să-l găsesc prin camerele cele mai adânci
Și, chiar dacă mă eliberează, tot el este cel prins cu picioarele în butuci;
Este, probabil, cel mai căutat, dar se lasă atât de greu găsit
Când gheața neadevărurilor mi-a cuprins corpul, flăcările lui m-au încălzit.
„Am deficit de suflet”
Acum ceva timp, prin 2019, fluxul de sentimente a fost stopat
Doar pentru câteva minute, căci, imediat după, l-am tratat;
Iar zilele trecute, când am făcut un test, când l-am verificat,
Am fost surprins să aflu că, de fapt, sufletul nu s-a vindecat.
Am aflat și că toate apelurile la afectivitate le prelua creierul
Și că prin vene îmi curgea tot timpul ăsta gândul, nu sentimentul;
Poate de asta orice relație emoțională se simte forțată
Și fiecare idee originală îmi aduce o bucurie exagerată.
Problema e că sufletul începe să se atrofieze, ca bucățile de ciment
Și cu fiecare nouă idee pe care o concep, pierd un sentiment
Fiecare strop de sânge se transformă în neuroni ce lucrează neîncetat
Căci au înțeles că, dacă nu prin emoții, prin gânduri pot să fiu salvat.
Lumina
În drumul spre lumină a trebuit să las în spate o lume vegetală
Prin jurul meu zeci de fungi care se lăfăiau în non-lumină
Și care, paradoxal, continuau să vegeteze într-o stare de semi-existență primară
În absența unui ideal; printre ele
M-am înălțat ca un arbore atras de lumina soarelui
Până când între mine și el nu s-a mai aflat decât însăși spațiul gol al existenței;
Deci, dacă fac un pas înapoi, nu înseamnă că am căzut
Doar mi-am luat avânt pentru ce urmează
Cu toate că nu pot să nu mă îndoiesc de ce mă așteaptă
Acum, când ceea ce îmi doresc este atât de aproape;
Căci, în lumină, nu se definesc forme, totul e uniform;
Și dacă ajung să mă identific cu lumina într-o bună zi,
Nu înseamnă că mi-aș pierde culoarea și conținutul
Deci, altfel spus, că aş dispărea?
Da, când ridic privirea și văd, la final, lumină,
Mă întreb dacă drumul pe care l-am ales e cel corect
Sau trebuie să mă întorc și să alerg invers
Căci, în final, ar trebui să mă lumineze pe mine
Nu spațiul ce mă înconjoară
Așa că, sus, nu ar trebui să se afle opusul luminii?
Căci, dacă de un adevăr sunt sigur
E acela că lumina strălucește doar în întuneric
Robert's Books 