Trandafiri
Trandafirii înfloresc și pe întuneric, cum altfel le-ar fi frumusețile surprinse
Dacă nu contrastate de lipsa luminii când becurile soarelui sunt stinse?
Și cum ar putea să decoreze bila de foc dacă razele îi sunt aprinse?
Căci, în petalele lor, toate poeziile de dragoste sunt cuprinse
Așa m-ai găsit și tu, înflorind în cele mai întunecate nopți, fără străluciri
Căci îmi place să mă afirm când asupra mea nu sunt ațintite multe priviri
Și, dacă reușești să treci de țepi și ghimpi când mă culegi, sunt fericit
Căci pot să trăiesc fără lumina creatoare, atâta timp cât sunt iubit
Trandafirii nu au nevoie de lumină, ei cresc pe verticală, doar în sus
Așa că, atunci când soarele dogoritor se ascunde după dealuri, la apus
Începe un spectacol ascuns, un joc nocturn printre licăriri de stele
Așteptând ocazia pentru a dezvălui mireasma din toate petalele
Tot așa cresc și eu, mă zbat noaptea, când afară e încă liniște
Pentru ca zorii zilei să mă găsească sus, bucurându-mă de priveliște
Și, dacǎ totul merge bine, mă ridic de lângă viermi și râme printre nori
Acolo, unde bate vântul primăvăratic, îmi împrăștii aroma prin pori
Pentru trandafiri, lumina este opțională, doar apa este necesară
Așa că revarsă torent după torent peste mine în fiecare seară
Să nu îți fie teamă că mă rup, am rădăcinile înfipte, iar roua ca veșmânt
Sunt pregătit să mă feresc de soare când am sub mine nisip în loc de pământ
Sinapse
Nu pot să îți ofer palate de mărgean sau titluri importante
De aceea continui să țes din sinapse gânduri cu care să te îmbrac
Cumulul de idei este cel mai prețios aranjament pe care să-l fac
Nu inima fragilă, care se va sparge într-o bună zi,
Nu corpul care se degenerează zi de zi
Te îmbrac cu cele mai originale gânduri, ca să îți țină de cald
Când mâinile mele obosite nu vor mai putea
Și, dacă vreodată o să plec de lângă tine, rămâi cu ele
Căci dacă inimile se veștejesc
Ideile mele nemuritoare tot te iubesc
“Trăiește în prezent”
Eu sunt arestat în închisoarea trecutului fără un motiv pertinent
Doar pentru că mi-am găsit plăcerea în ceva ce nu era permanent
Și, de fapt, în asta constă pedeapsa
Nu doar că sunt privat de bucuriile prezentului
Ci și că nu mai am dorința de a descoperi limitele orizontului
Da, sunt pedepsit cu automulțumire atât de tânăr
Nu vreau să mai continui călătoria, căci știu că mă învârt în cerc
Că orice pas aș face m-ar îndepărta, de fapt, de epicentru
Nu mai vreau să urc, pentru că am atins deja apogeul
Da, am găsit ceva atât de valoros și vreau să îl răscumpăr
Dar nu mai pot, căci nu este aici
Și nici nu va mai fi;
Deci mă tot mint că, dacă aștept nemișcat aici, în temnița sufletului meu,
Ca timpul și locul potrivit să se intersecteze,
Poarta se va deschide și voi fi felicitat pentru perseverența mea
Da, sunt prizonier de bună voie; ușa nu e încuiată, pot pleca oricând
Dar nu o fac, căci știu că dacă plec, nu numai că nu te mai văd nicicând
Dar și că tu o să te pierzi cu totul în abisul de amintiri uitate
Pe mine timpul nu mă poate înghiți, așa că stau aici pentru eternitate.
Lalele
Suntem învățați de mici să ne concentrăm pe alții, așa că noi cădem în uitare
Și adevărul trist este că mulți primesc primul buchet de flori la propria înmormântare
Cu toții avem un copil uitat, neîngrijit și speriat în străfundurile noastre
Pe al meu caut să îl îngrijesc cât pot și să îl conduc spre cerurile albastre
Deci buchetul nu este pentru vreo iubire care inima să mi-o aprindă
Trandafirii sună prea romantic, deci am adus lalele pentru copilul din oglindă
Robert's Books 