“Soacra”, de Sally Hepworth

“Soacra”, de Sally Hepworth, este a doua lectură finalizată din acest an și, pe scurt, o pot descriere drept o carte de nota zece.

Context

Înaintea ei citisem “Legea inocenței”, de Michael Connelly (o lectură grozavă, nu mă înțelegeți greșit). Dar am simțit că narațiunea acesteia era mai mult “tehnică”, axându-se pe fapte și dovezi mai mult decât pe modul în care personajele erau construite și evoluau. În acest context, “Soacra” a venit la momentul potrivit și cu măsura exactă de tensiune narativă și personaje puternic construite.

Descrierea

Încă din primele rânduri mi-am dat seama că această carta urma să fie o lectură extraordinară. Stilul descriptiv este unul ce nu lasă de dorit și care m-a ajutat să îmi imaginez, pe larg, fiecare loc în care s-a petrecut acțiunea. A fost atât de relaxant încât, în unele momente, pentru mine, intriga trecea pe plan secund în schimbul transpunerii directe în cadrul scenelor “pictate” de autoare.

Personajele

Ceea ce m-a impresionat însă, și mai mult, o reprezintă modul în care au fost construite personajele. Este clar că fiecare dintre ele a fost bine gândit și are un rol cheie în desfășurarea evenimentelor. De-a lungul operei, acestea nu erau doar privite în detaliu ci, îmi permit să spun, au devenit memorabile, atât prin acțiunile lor, cât și prin replicile care se impun a fi citate bine cunoscute în viitor. În carte avem parte de personalități puternice, profund individualizate, care destramă tipare și își fac loc pentru multă vreme în mintea cititorului. O atingere deosebită o reprezintă și conflictul moral al protagoniștilor. Chiar dacă, în aparență, ei sunt definiți de câteva trăsături dominante, acțiunile ulterioare dezvăluie o altă personalitate și alte intenții, uneori diametral opuse cu ceea ce “întâlnește ochiul”. Și tocmai asta face ca personajele să fie remarcabile. Sincer să fiu, am învățat multe din această carte cu privire la atenția deosebită pe care ar trebui să o ofer părții de dezvoltare a personajelor, astfel încât acestea să nu ajungă doar un cumul de acțiuni și sentimente, ci să se simtă reale și să impresioneze.

Acțiunea

În ce privește acțiunea, nu pot spune că este una foarte elaborată. După cum am afirmat anterior , opera de axează pe personaje. Însă asta nu înseamnă că nu sunt presărate și câteva răsturnări de situație neașteptate din loc în loc, cu toate că par inserate doar pentru ca, în final, să cunoaștem unele părți ascunse ale protagoniștilor. Schimbările dese de perspectivă și oscilația între prezent și trecut oferă un dinamism aparte, specific unui serial de mister. Per total, mi se pare o combinație reușită între thriller și dramă, cu toate că nu cred că ar satisface pe deplin un cititor înfocat de cărți polițiste prin simplul fapt că nu se concentrează atât de mult asupra investigației propriu-zise, ci a faptelor pe care aceasta le relevă cu privire la personaje.

Finalul

Finalul cărții (fără spoilere) este unul surprinzător, pe care nu l-aș fi intuit. Mi se pare unul corect, care aduce la un loc mai multe intrigi începute în carte. Nu se simte forțat, ca în alte cărți, precum unele din cele ale Agathei Christie, care mă lăsau puțin pe gânduri după ce le terminam. Cartea se încheie într-un mod satisfăcător, care îți lasă un sentiment plăcut.

Concluzie

“Soacra”, de Sally Hepworth, a fost o carte a emoțiilor, care a reușit să îmi satisfacă nu doar nevoia de o intrigă plină de plot-twisturi, ci și de personaje remarcabile, apropiate de ceea ce vedem în realitate, într-o reprezentare exactă a acesteia.