Citate

Poetica Distanței – Diomede și Americi

„Două variante, ambele dor la fel de tare:
Fie-mi vei fi trecută, fie-mi erai viitoare…”

„Eu am rămas pe malul meu, la fel de fără scop, la fel de naufragiat
În locul unde, pentru mine, va-ncepe mereu ziua ce la tine s-a încheiat”

„dacă mi-aș culege din grădină toate florile
Nu ar crește în ea decât ciulini când o mai udă ploile”

„Ți-ai modelat iubirea după rănile mele-adânci până să vin
Și mi-ai răspuns la rugăciune înainte să pot rosti „Amin”
Milioanele tale de culori îmi luminează-atât de grațios fiecare atom
Ești o explozie de curcubee pentru cineva ce-a știut doar monocrom”

„Nici Eminescu nu ar fi putut să scoată din tot ce ne-am scris o rimă
Nu ai purtat durerea unei ultime, dar nici vreo dragostea de primă”

„Dar am ajuns să te iubesc atât de mult, că orice e-ntre noi dispare
În ochii mei, suntem la fel de apropiați ca „L”-ul mic cu „i”-ul mare”

„Să știi că te-am iubit în titlu, nu în note de subsol”

„«și eu» nu înseamnă «te iubesc»
Dar asta-i lumea în care trăiesc
Așa că totul cade pe sub înțeles
Rămâne mut, din frică de exces;
Iar eu parcă trăiesc același sentiment
Când «te iubesc»-ul meu de la prezent
Se transformă într-un simplu clișeu
Căci tu-mi răspunzi mereu: «și eu»”

„Mă uit spre cer, îndurerat și el, se pare, din cauza absenței tale
Ar vrea să plângă dar, cum nu mai poate, se dezlănțuie în rafale
Copacii și-ar scutura și ei frunzele, în semn de doliu, dar au căzut
La fel ca amintirea noastră, ce-a fost dezlegată de timp în absolut”

„Încerc să uit iubirea ta, să răzuiesc ce am scris despre tine pe perete
Dar îmi e frică și de ce-ar putea urma; căci știu că mâine-i plină de secrete
Și că regretele mai mari din viață sunt înlocuite doar
De și mai mari regrete”

„Cu poza ta în portofel mi-aș câștiga războaiele
Cu tine-n gând m-aș târî prin toate noroaiele”

„Ce face un căutător după ce și-a găsit prea repede comoara?
Ce se întâmplă cu un salvamar după ce se încheie vara?
Ce-ar face un pescar dacă a prins din oceane toți peștii?
Și ce se-ntâmplă după ce scriitorul pune punct poveștii?”

când răul e singurul bine rămas

„Odată ce-ai găsit fericirea pune stop și n-o mai căuta
Că nu se vinde în mai multe exemplare, e doar una”

„Mă întreb ce se întâmplă după ultimul bun rămas
Căci tu ai plecat, dar eu mai am mult rău rămas”

„La noi nu există cale de mijloc, ne înălțăm glasul doar în bocete sau în cântări
Modelați fie de bine, fie de rău, purtăm costume doar la nunți și-nmormântări”

„Dacă ar exista două liste: una cu ce e bun în lume,
Una cu ce e rău, mi-aș da seama destul de repede că sunt aproximativ egale
Dacă rup și arunc la gunoi din cea de-a doua jumătate”

„Un suflet nu e de ajuns pentru o viață, nici pe departe
De-asta a trebuit să îl secționez pe al meu în jumătate
O parte am trimis-o în trecut, ca să-l discearnă mai profund
O alta lucrează în viitor, să se asigure că e stabil și că nu mă afund”

„Am adunat bucăți de fericire și n-am lăsat-o să iasă din suflet, căci nu știam când mai vine
«O păstrez pentru zile mai bune» dar, acum, s-ar putea să mor de durere cu hambarele pline”

„Ne-am început povestea exemplar, cu «a fost odată…», și doar o dată am greșit
Ca să nu mai ajungem până la «…adânci bătrâneți» sau la vreun alt final fericit”

„Voi e un noi fără eu
Iar eu e singur
Eu sunt sigur
Și mă întreb doar dacă voi
Nu ați vrea să fim
Din nou
Noi”

„Tot ce e rău se-ntâmplă fără avertisment, asta mă irită
Fiecare dramă începe la fel, cu «era o zi obișnuită…»”

un infinit mai lung

„Să te găsesc mi-a trebuit un infinit
Să te iubesc? Un infinit mai lung”

„Printre șuvițele violet din părul tău rebel
Scânteiază ceva ce mi-a topit inima de oțel”

„Ne-am iubit în contratimp
Dansam, dar nu pe ritm
Ne-am iubit în contra-loc
Numai în ghețuri și în foc
Ne-am iubit în contra-toate
În «nu știu», în «aș vrea» și «poate»
Ne-am iubit în contra-real
Noi ne-am iubit în ideal”

„Nu cer să retrăiesc momentele speciale în remaster
Dar mă tot gândesc la before, accelerând în after”

„Tu-mi erai cer, o plapumă de stele atât de fină
Acum, peste ruinele sinelui strălucește doar jumătate de lumină”

„Pentru toate momentele în care voiai să vorbim, iar eu ți-am răspuns «lasă-mă!»
Mi-e teamă că, dacă aș mai avea o replică, nu ți-aș șopti «te iubesc», ci «iartă-mă!»”